In memoriam- subinspector(pm) Danut Condurache

    

    Ziua de 21 martie rămâne în amintirea noastră și a celor care ne vor urma drept una dintre cele mai triste zile din Penitenciarul Iași.  Încă trăim cu durerea pricinuită de pierderea în tragicul accident care s-a produs în urmă cu 10 ani.   Ne rugăm ca Dumnezeu să-l odihnească pe cel care şi-a pierdut viața, subinspector de penitenciare post-mortem Dănuț Condurache!  Așa cum ne rugăm la bunul Dumnezeu ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple niciodată. 

    La trecerea sa în eternitate, un om lasă după sine amintirile vieții și faptelor sale în mintea și sufletul celor care l-au cunoscut – familie, prieteni, colegi. Toate aceste aminitiri însă, sunt odată cu petrecerea anilor perisabile și trecătoare, durata lor fiind legată de natura efemeră și pieritoare a fiecăruia dintre noi, cei care mai rămânem aici un timp și care putem depune mărturie pentru faptele aceluia care se săvârșește din viață și trece la Domnul.

    Dar faptele care zidesc instituțiile cu care ne împletim viața noastră de zi cu zi nu pier definitiv. Ele sunt mult mai durabile, poate chiar nepieritoare. Căci întotdeauna rezultatele acțiunilor noastre, ceea ce lăsăm urmașilor, sunt chiar instituțiile pe care le slujim. Și viața noastră de zi cu zi se mută treptat și se așează strat după strat în aceste instituții.

    Dănuț Condurache a avut o viață scurtă; nedrept și – aș zice – fără nicio noimă de scurtă! De ce să ne părăsească în puterea vârstei sale un om atât de bun, de curat sufletește, de leal și de loial, a cărui întreagă forță de viață și credință și le-a dăruit slujirii binelui public al instituției pentru care a trudit și ale cărei interese le-a așezat mereu deasupra propriilor dorințe și nevoi? Căci Dănuț Condurache a fost un adevărat truditor. Unul care nu urmărea să demonstreze nimic nimănui, ci doar să-și facă în mod exemplar, până la sfârșitul zilei, datoria pe care și-o asumase. Unul care nu aștepta recompense sau onoruri publice. Un OM, pur și simplu, smerit și lipsit de orice vanități umane, care trăia în mod autentic imperativul categoric al slujirii și al îndeplinirii datoriei. 

    Pentru familie și pentru cei care-ți sunt apropriați rămâne în urma trecerii tale în eternitate amintirea faptelor vieții de fiecare zi, de cele mai multe ori cu farmecul lor inefabil, cu nostalgia clipelor de bucurie, iubire și tandrețe, clipe care nu se pot povesti, dar pe care le simțim și le prețuim ca fiind comoara adâncă din sufletele noastre.

Pentru comunitatea profesională în care te-ai consacrat și căreia i-ai oferit roadele a câtorva mii de ore de muncă susținută, rămân faptele vieții tale.

Drapel în bernă

 O unitate-ntreagă plânge şi suspină

Un fluviu de durere a inundat o zi senină

Iar orologiile toate-au îngheţat

Când tragica năpastă am aflat

 

Un prieten bun, cu inima prea plină de iubire

Într-o secundă cruntă a plecat spre nemurire

Iar chipul său cel cald şi binevoitor

E astăzi rece şi provoacă dureros fior

 

La catafalcul tău, o ţară stă înmărmurită

Ard lumânări, ce amintesc de clipa cumplită

Suntem cu toţii doar lacrimi şi suspin

Of Doamne, pentru ce aşa un violent destin?

 

Azi tricolorul este coborât în bernă

Să dea de veste lumii că viaţa este ternă

Venim la tine cu frunţile plecate de durere

Şi inimi îngheţate, fără mângâiere

 

Ai fost şi vei rămâne colegul minunat

Părintele cel bun şi soţul devotat

Acum din cer ne vei veghea necontenit

Adio camarade mult iubit!         (G.G.)