Postări

Se afișează postări cu eticheta penitenciarul iasi

Hărțuirea angajatului(delegarea de sarcini și atribuții)

Imagine
    Conform art. 15 din Codul civil, “ Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.”.  Implicit, abuzul este definit ca fiind exercițiul unui drept într-un mod care afectează dreptul unui terț sau într-un mod nefiresc ori neobișnuit, cu rea-credință, adică în afara hotarelor în care a fost legiferat. Ideea de abuz de drept se întemeiază pe intenția rău-voitoare a celui care se folosește de dreptul său, contrar legii, moralei și obiceiurilor. De multe ori, fără a constitui statistic o regulă, delegarea ascunde o situație aflată la limita legii sau dincolo de sfera sa de aplicare, atunci când angajatorul nu poate întemeia măsura pe o nevoie legată de activitatea și obiectivele generale ale sale. Altfel spus, când angajatorul deleagă un salariat fără că acesta să poată justifică rațional măsură sa, trebuie căutat în spatele unei astfel de decizii fie, în multe situații, ...

Gestionarea manipularii in mediul penitenciar intr-o maniera asumata și responsabila

Imagine
  Una dintre provocarile muncii intr-o unitate penitenciara este gestionarea eficienta a momentelor in care se intrevede apariția unui comportament manipulator din partea anumitor persoane private de libertate. Pentru lucratorii de penitenciare, este esențial sa fie constienti de caracteristicile personale individuale care vulnerabilizeaza in fața comportamentului manipulator al persoanelor custodiate cu vadite tendințe manipulatoare si, mai ales, cum anume se pot proteja in fața acestor tehnici de manipulare. Manipularea reprezinta determinarea unei persoane de a gandi, a simti sau a se comporta intr-o maniera care nu este in interesul sau, ci spre beneficiul strict al manipulatorului. In acest sens, manipularea in mediul penitenciar acopera un spectru foarte larg de comportamente. Experiența in lucrul cu persoanele private de libertate a demonstrat faptul ca, desi ne asteptam ca acestia sa se focuseze pe punctele slabe ale personalului penitenciarului, de cele mai multe ori at...