Postări

Se afișează postări cu eticheta ministerul justitiei

Hărțuirea angajatului(delegarea de sarcini și atribuții)

Imagine
    Conform art. 15 din Codul civil, “ Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.”.  Implicit, abuzul este definit ca fiind exercițiul unui drept într-un mod care afectează dreptul unui terț sau într-un mod nefiresc ori neobișnuit, cu rea-credință, adică în afara hotarelor în care a fost legiferat. Ideea de abuz de drept se întemeiază pe intenția rău-voitoare a celui care se folosește de dreptul său, contrar legii, moralei și obiceiurilor. De multe ori, fără a constitui statistic o regulă, delegarea ascunde o situație aflată la limita legii sau dincolo de sfera sa de aplicare, atunci când angajatorul nu poate întemeia măsura pe o nevoie legată de activitatea și obiectivele generale ale sale. Altfel spus, când angajatorul deleagă un salariat fără că acesta să poată justifică rațional măsură sa, trebuie căutat în spatele unei astfel de decizii fie, în multe situații, ...