Decizia ICCJ nr. 65/2020 TREBUIE APLICATA



Polițistilor de penitenciare trebuie să le fie acordate sumele de bani conferite prin plata orelor suplimentare de la finalul lunii, reprezentând majorarea de 75%/100%  pentru orele suplimentare ce corespund zilelor de sâmbătă ,duminică şi a sărbătorilor legale ori zilelor în care nu se lucrează conform legii , prin emiterea unor  dispozitii de salarizare în vederea recalcularii acestor ore suplimentare efectuate in perioada Ianurie 2018-Ianuarie 2021, în raport cu dispoziţiile Deciziei ICCJ nr. 65/2020(publicată în Monitorul Oficial al RomânieiPartea I, nr. 37, din 13.01.2021)prin care

 „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 8 şi art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. IV alin. (1) şi (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfăşurată de funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiaşi funcţionari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depăşesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii.

act75 sd by Sindicatul Manifest IASI

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Liderul, Sindicatul si CAR-ul

Cine este colegul de langa voi?!(ep. 3)

Vouchere de vacanta | Mod de decontare | ANP