Pregatirea fizica a personalului

 Conform ORDIN Nr. 2855/C din 29 octombrie 2004 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea pregătirii profesionale a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare art.27:

” Pregătirea fizică se desfăşoară pe parcursul întregului an de pregătire, două ore săptămânal, în timpul programului de muncă, sub îndrumarea unui funcţionar public desemnat de conducerea unităţii, şi are ca obiectiv dezvoltarea fizică generală, întărirea şi menţinerea stării de sănătate a întregului personal.




       In momentul de fata conform deciziei directorului unitatii corelata cu programul de lucru a celor care lucreaza in schimburi sau la program de 2 cu 2, personalul mentionat anterior nu beneficiaza de cele 2 ore saptamanal pentru pregatire fizica:

       ” În vederea asigurării activităților sportive pentru personalul unității, în conformitate cu prevederile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată şi cu Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea pregătirii profesionale a funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare aprobată prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2855/C din 29.10.2004, pregătirea fizică a personalului se execută în tot cursul anului calendaristic în timpul programului de lucru, săptămânal în ziua de vineri între orele 13.00 – 15.00 sau 14.00-16.00. În vederea punerii în aplicare a acestei prevederi, personalul unității va opta pentru activitățile sportive care se vor desfășura pe terenul de sport din incinta penitenciarului, în sala de sport special amenajată în Corpul D sau la orice sală de sport autorizată, cu condiția ca personalul care participă la activități sportive în afara instituției, să facă dovada lunară a existenței abonamentului achiziționat.”

        Sindicatul Manifest a sesizat  conducerii penitenciarului Iasi cu privire la caracterul discriminatoriu al acestei decizii si a solicitat acordarea celor 2 ore de activitati sportive , saptamanal si pentru colegii nostri care care isi desfasoara activitatea in cadrul schimburilor, la curtile de plimbare, in cadrul punct primire detinuti, sector vizite, bloc alimentar si in cadrul structurii asociate de securitate speciala.

       Click pe acest link-ul de mai jos pentru a vizualiza solicitarea.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Încetarea activității în Poliția Penitenciară prin refuzul muncii suplimentare 31 mai 2023

Lista agentiilor de turism licentiate si a unitatilor turistice acreditate

Vouchere de vacanta | Mod de decontare | ANP