O plimbare prin hotelul criminalilor

Deținuții au un trai decent și se bucură de lucruri pe care, în trecut, nici nu le-ar fi visat. Au telefon, televizor, activități de recreere și șansa să-și câștige banul prin muncă în penitenciar. Supraveghetorii au un baston pe care au voie să-l folosească doar în cazuri nasoale și n-au voie să-l fluture de fiecare dată când sunt înjurați de vreun hoț.

„Cel mai ciudat este că te plimbi printr-un hotel al criminalilor – au toate condițiile necesare, doar că nu pot să bată străzile din afara penitenciarului. Deseori, când știi că se poate isca un conflict, ar fi bine să poți închide ochii și să îi lași să-și facă un pic de dreptate între ei, așa. N-ai voie, oricum, pentru că tu trebuie să te asiguri că, dacă pe mâna ta sunt o sută de inși, tot atâția vei lăsa în celule, noaptea. Fără cadavre, fără răscoale, fără haos. E meseria ta. Aperi criminalii de alți criminali, practic".

Este o presiune terifiantă pe umerii lor. N-au de unde să știe dacă se trezește vreun nebun cu dorința de-a străpunge corpul cuiva cu un ciob sau dacă-i va muri vreun deținut pe tură. Trebuie să fie atenți în permanență și să controleze, cu o tactică atent gândită, zeci de criminali. Ei au grijă de ăia care le pot curma viața, care-i pot schilodi sau care-i pot lăsa fără bani de-o pâine, dacă nu le gestionează ca la carte apucăturile justițiare din celulă.

Nu-i ușor să pleci de acasă și să ajungi într-un hotel al criminalilor. Nu-i ușor să înveți să jonglezi cu personalitatea instabilă a unui deținut. Nu-i ușor să-i faci dreptate unuia dintre prizonieri, atunci când știi că a ajuns aici pentru că a ucis sau pentru că a furat.

Nimic nu-ți garantează viața acolo. Știi că intri la muncă la cinci dimineața, dar habar nu ai dacă o să ajungi întreg acasă. Îți faci zeci de scenarii, capeți o gândire îmbălsămată-n paranoia și strângi din dinți când un ucigaș îți rânjește-n față. Respecți drepturile omului, oricât de tare ar urla Justițiarul din tine.