Concediu de odihna intrerupt- drepturi si obligatii
Concediul de odihna este un drept al politistului de penitenciare, drept de care acestia pot beneficia in conditiile stabilite prin hotarare a Guvernului. La acest moment Hotararea de Guvern 1946 din 2004 este cea reglementeaza aceste conditii.
Conform HG1946/2004 art. 7 concediul de odihna poate fi intrerupt in urmatoarele situatii:
a) a intervenit unul dintre cazurile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b) sau e);b) când funcţionarul public din sistemul administraţiei penitenciare - femeie intră în concediu de maternitate;c) pentru nevoi de serviciu neprevăzute.(2) Pentru cazurile de întrerupere a concediului de odihnă prevăzute la alin. (1) funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul să efectueze restul zilelor de concediu după ce au încetat situaţiile respective sau, când acest lucru nu este posibil, la data stabilită printr-o nouă programare, în cadrul aceluiaşi an calendaristic.(3) Întreruperea concediului de odihnă se dispune în scris, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi la art. 6 alin. (1) lit. b) şi e), de către şeful structurii din care face parte cel în cauză.
In situatia in care seful structurii din care face parte politistul de penitenciare dispune in scris intreruperea concediului de odihna, politistul in cauza are obligatia de a se prezenta la serviciu. Sa presupunem ca politistul de penitenciare este in concediu de odihna impreuna cu familia in statiunea X cazat la un hotel Y si sejurul la care facem referire este altul decat cel pentru care politistul a beneficiat de decontul transportului si al contravalorii serviciilor turistice conform legii. In aceasta situatie, conform Codului Muncii(leg 53/2003 art.151) coroborat cu prevederile HG1964 si prevederile Acordului Colectiv art. 32 angajatorul va suporta cheltuielile legate de revenirea intempestiva din concediu, acoperind si eventualul prejudiciu produs salariatului. Asadar in situatia intreruperii concediului in conditiile legii, angajatul are obligatia de a se prezenta la serviciu si angajatorul are obligatia de a suporta cheltuielile de transport legate de reintoarcerea politistului si a familiei acestuia precum si eventualele prejudicii produse politististului ca urmare a sumelor avansate unitatilor turistice. Am solicitat conducerii penitenciarului Iasi prin adresa de mai jos sa ne comunice care este procedura care se aplica in astfel de situatii, procedura din care teoretic ar trebui sa reiasa daca este necesara eliberarea unui ordin de serviciu sau este suficienta nota de concediu si aprobarea din registrul de parasiri garnizoana bineinteles la care se adauga factura eventualelor servicii turistice si de transport(politistul se poate deplasa in concedii atat cu masina personala cat si cu alte mijloace de transport CFR, avion, etc.) Chiar daca nu ne dorim sa ne confruntam cu astfel de situatii, ne simtim obligati sa va informam cu privire la drepturile si obligatiile politistului de penitenciare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu